„Tamaie aducem Tie, Hristoase, rosteste preotul inaintea Liturghiei, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, pe care primind-o intru jertfelnicul Tau cel mai presus de Ceruri, trimite-ne noua harul Preasfantului Tau Duh." Potrivit acestei insemnatati, Biserica noastra intrebuinteaza cadirea cu tamaie si in rugaciunile sale particulare.
Se obisnuieste ca dupa ce am avut un deces in casa, la cateva zile dupa inmormantare, atunci cand cei din casa se pot pregati, sa se savarseasca sfestanie. Se aprinde tamaie si cand suntem tulburati de ganduri urate, de vise urate sau de duhuri necurate. Tamaia binemirositoare este semnul rugaciunii noastre curate care se intalta catresa mearga in armata, mama s-a imbarbatat cu aceste cuvinte: „Poate acolo se va redescoperi pe sine". Baiatul, insa, a prezentat un certificat de la psihiatru si a dobandit o amanare. Mama ramasese la obiceiul ei: candela si tamaie, ulei si lacrima. Intr-o zi, fiul ei s-a intors acasa deoarece luase hotararea sa mearga la armata.
Doar ce a zarit ce era inauntru si a inghetat. Lacrimile i sau scurs pe obraji. Era o candela de o frumusete rara. Mama, te vedeam dimineata si seara ca aprinzi candela si stiam, eram sigur, ca faci acest lucru pentru mine. In gandul meu te vedeam mereu in fata candelei. Nimic nu imi scapa din tot ceea ce faceai, din tot ceea ce sufereai.
EnTRfUt.